Miercuri, 24/09/2025
MONDO CONSULTANȚĂ SRL
București, Bdul. Constructorilor, nr. 20A, sector 6
e-mail: mondoconsultanta@gmail.com
Anunț achiziție servicii de consiliere
MONDO CONSULTANȚĂ S.R.L. intenționează să achiziționeze servicii de consiliere, Cod CPV: 79998000-6, în cadrul proiectului „OPTIM – Orientare Profesională și Training pentru Integrare și Mobilitate“(Cod SMIS 337739), cu specificațiile de mai jos :
1. Evaluarea inițială a nivelului de competențe și identificarea lacunelor în competențele a 301 membri ai grupului țintă – persoane fără studii sau cu un nivel scăzut de formare în scopul personalizării intervențiilor, facilitării accesului la oportunități de formare profesională și creșterii șanselor de menținere/integrare în piața muncii. Rezultatele se vor cuantifica prin prezentarea următoarelor documente:
o 301 Fișe individuale de evaluare
o 301 Planuri de intervenție personalizate
o 301 Teste de evaluare inițială.
2. Furnizarea de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă și/sau creșterea șanselor menținerii locurilor de muncă a 301 persoane din GT, prin servicii acreditate de orientare în carieră și consiliere profesională, dezvoltarea competențelor și abilităților de a-și stabili, urmări și realiza direcțiile de dezvoltare profesională și obiectivele de ocupare într-o manieră realistă, aplicabilă. Rezultatele se vor cuantifica prin prezentarea următoarelor documente:
o 301 profile psiho-vocationale;
o 301 Rapoarte de consiliere
În furnizarea serviciilor de consiliere, este necesar să respecte următoarele cerințe esențiale:
1. Aplicarea metodologiilor, tehnicilor și instrumentelor de informare, consiliere profesională și orientare în carieră, adaptate nevoilor specifice ale grupului țintă (persoane cu nivel scăzut de formare sau fără formare).
2. Asigurarea disponibilității materialelor și instrumentelor necesare, incluzând fișe de consiliere individuală, planuri de intervenție și rapoarte de consiliere.
3. Adaptarea tematicii pentru sesiunile de consiliere de grup și workshopuri de dezvoltare în carieră la specificul grupului țintă.
4. Furnizarea informațiilor relevante membrilor grupului țintă cu privire la programul sesiunilor de orientare în carieră și consiliere profesională, inclusiv programarea acestora (atât online, cât și fizic în locații accesibile).
IMPORTANT!
Prestarea de servicii de consilierea profesională și orientarea în carieră pentru cele 301 persoane din grupul țintă se va desfășura într-o manieră individualizată și personalizată, având ca obiectiv principal creșterea motivației acestora de a-și dezvolta o carieră profesională și de a se integra pe piața muncii.
Serviciile de orientare și consiliere se vor aplica tuturor celor 301 persoane din grupul țintă, atât individual, cât și în grup, utilizând instrumente specifice (fișe de consiliere, baterii de teste), în conformitate cu nevoile identificate la nivelul grupului.
Conform specificațiilor din Cererea de finanțare, activitatea de orientare și consiliere se va derula în cel puțin două moduri și anume:
1. Consiliere individuală: Aceasta va include testarea psihoprofesională a participanților, pentru a identifica aptitudinile, valorile și interesele profesionale, precum și congruența dintre acestea și profilul carierei alese. Vor fi aplicate cel puțin două teste, dintre care unul va evalua profilul psihologic și celălalt profilul vocațional, cu scopul de a stabili intențiile de dezvoltare profesională ale fiecărui participant. Fiecare beneficiar va participa la minimum o ședință individuală de consiliere profesională, cu o durată de aproximativ 1,5-2 ore.
2. Consiliere de grup: Vor fi organizate ședințe de grup cu un număr maxim de 10 membri, fiecare având o durată de aproximativ 3 ore. Tematica acestor sesiuni va fi adaptată nevoilor comune de consiliere ale participanților, abordând subiecte precum promovarea personală, autocunoașterea, integrarea pe piața muncii, managementul stresului, gestionarea emoțiilor și dezvoltarea motivației pentru succes.
Durata de prestare a serviciilor: 23 luni
Perioadă estimată pentru desfășurare activității de consiliere: 01.10.2025 – 31.08.2027
Valoarea estimată a achiziției este de 105.350 lei, fără TVA.
Data limită pentru depunerea ofertelor este: 29.09.2025, ora 16:00.
Notă:
– Toate cerințele din prezentul anunț sunt minimale și obligatorii. Nerespectarea uneia sau a mai multor cerințe duce la descalificarea ofertei și implicit a participantului;
– Orice referire la origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie și care apare în aceasta cerere de ofertă, se va interpreta ca însoțită de mențiunea „sau echivalent”;
– Vă rugăm să includeţi în oferta dumneavoastră următoarele informaţii:
perioada de valabilitate a ofertei;
preţul să fie exprimat în lei;
termen de plată;
termen de prestare.
– De asemenea oferta va fi însoțită de urmatoarele:
Declaratie privind respectarea principiului DNSH
Declarație de eligibilitate
Copie conforma a acreditarii ca furnizor servicii informare si consiliere autorizat
Adresa unde se primesc ofertele: Bucuresti, Sector 6, Bdul Constructorilor, nr. 20A, Tronson A, Spatiul E2A.03, et. 2, cod poștal 650512, România.
Orice ofertă primită după termenul limita de depunere a ofertelor stabilit în documentația pentru ofertanți sau la o alta adresă decât cea indicată mai sus nu va fi evaluată de achizitor, acestea fiind păstrate la sediul achizitorului, nedeschise.
Ofertele pot fi trimise si pe e-mail: mondoconsultanta@gmail.com și vor fi evaluate în aceleași condiții ca și ofertele transmise fizic la adresa menționată anterior.
Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigatoare: prețul cel mai scăzut.
Prețul contractului nu se actualizează/modifică.
Pentru atribuirea prezentului contract, achizitorul se obligă să respecte următoarele principii: nediscriminarea și tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea, principiul DNSH — „Do No Significant Harm”, eficiența utilizării fondurilor publice, asumarea răspunderii și evitarea conflictului de interese.
Dacă întâmpinați probleme la descărcarea fișierelor vă rugăm să ne contactați la adresa de email mondoconsultanta@gmail.com.